[PDF] Zeus nu moare niciodata. Roman rapid de Cristian Coman
Iti doresti sa citesti cartea Zeus nu moare niciodata. Roman rapid scrisa de Cristian Coman si publicata de Cununi de Stele? Nimic mai simplu, o poti citi apasand butonul de mai jos.
Citeste Cartea – Sursa 1
Citeste Cartea – Sursa 2
Citeste Cartea – Sursa 3
Informatii utile despre Zeus nu moare niciodata. Roman rapid
Editura: Cununi de Stele
Descriere completa: Cuvantul autorului De ce roman rapid si nu roman In era tehnologiei absolute, psihologi de pretutindeni, analisti sau pur si simplu vedete ale internetului incearca sa faca un clasament, ca raspuns al intrebarii “Ce am castigat si ce am pierdut odata cu tehnologia?”. Opinia mea, neincadrandu-ma in nicio categorie dintre cele de mai sus, este urmatoarea: am pierdut “timp”, am castigat “viteza”. Atentie, nu “am pierdut timpul” in sensul de a-l irosi, l-am pierdut in sensul ca nu il mai avem. Ne lipseste. A disparut. Va provoc sa gasiti “timpul”. Despre autor vazut de autor Cristian Coman s-a nascut dimineata, la ora 5. Atunci a constatat primul paradox: el plangea si toti in jur radeau. N-a suferit prea mult, dar a transpirat mult. Era o dimineata calda, 4 iulie 1967. La maternitatea din Calarasi, medicii, care au mai primit repartitii inca 23 de ani, au sperat ca “decretelul” Cristi, cu urechile cam departate de cap, va reusi sa plece din orasul de pe malul Borcei. A plecat prima data in armata. I-a placut matematica, a terminat Politehnica si a devenit unul dintre inginerii care au umplut presa. Cand paginile ziarului Ora si ale revistei Pentru Patrie nu l-au mai incaput, a ales televiziunea. A avut doua incercari majore in viata lui. Prima, cand invatatoarea i-a facut semn, la nici 8 anisori ai lui, sa cante mai incet in cor, ca deranjeaza colegii. A doua, cand profesoara de dictie de la TV l-a intrebat daca e sigur ca vrea sa apara “pe sticla”. A oftat si a ramas in spatele camerei. Cand a avut ceva timp, intre doua joburi, a scris “Zeus nu moare niciodata”. Are tamplele albe, s-ar zice ca a debutat tarziu. Plin de energie, ii place sa spuna “Eu nu am varsta arterelor mele”. Probabil ca a citit-o undeva, ca suna prea bine. Are prieteni, cei mai multi virtuali, pe facebook. Are o fiica, o nevasta, un frate si o mama. Are si un motan, pe care “il tine” la soacra. Vrea sa mai scrie, chiar si daca nu ramane fara serviciu. Fragment Vulturii de langa Lacul Morii Baietelul cu zulufi o tine pe bunica de mana. Au coborat din blocul de langa Parcul Crangasi, atrasi de spectacol. O barca mare, pneumatica pleaca de la mal, cu pompieri, politisti si scafandri. -Vreau si eu! -Nu se poate, bunica, oamenii au treaba. Multimea de gura-casca s-a strans ca la circ. Departe, la cateva sute de metri, intr-o barca facuta dintr-o camera de tractor, un pescar isi strange lansetele. El a sunat la 112. Si a ramas pe loc, ca Politia sa identifice locul. -De ce sunt atatea cruci? Cine a murit? Bunica nu ii raspunde. Il tine de mana, iar in mana cealalta are o trotineta rosie, “julita” de la cazaturi. De-a lungul digului captusit cu dale de ciment se insira crucile, semnul suferintei a zeci de familii. Pana in ’85, aici erau un cartier si un cimitir. Si o biserica, Sfantul Nicolae. O mana intinsa peste o masa, cu aratatorul ca o sulita si totul a cazut sub buldozere in cateva luni. “Scanteia” a scris atunci de regularizarea cursului Dambovitei, de lacul de acumulare si barajul care aveau sa apere Capitala de inundatii. Cei care nu locuiau acolo au acceptat explicatia. Cei care locuiau nu au avut de ales. Li s-au dat cateva zile sa isi scoata mobila si alte lucruri din case. Urmau sa stea la bloc, sa aiba “apa calda permanenta”. Intr-o marti, au intrat lamele buldozerelor. Cateva femei alergau printre masinile grele, cu cate un lighean, o tricicleta sau o papusa Aradeanca. Nu le puteau abandona, muncisera pentru lucrurile alea. Un inginer cu casca galbena striga la ele, disperat ca ii blocheaza “inaintarea”. -Plecati! Ma bagati la puscarie! Cel mai dureros a fost la cimitir. Crucile au cazut ca in filmele cu colectivizarea, cand “chiaburii” se impotriveau. Putini au apucat sa scoata osemintele rudelor ingropate aici. Vaduvele luau ce gaseau, cate un oscior care ramanea intreg sub senilele excavatoarelor. Se inchinau si fugeau, sa nu le puna comunistii sa arunce tot ce au luat. Chiar daca nu era de la raposatu’, aveau constiinta impacata. Il ascundeau in casa, intr-o vaza, pana cand aveau sa gaseasca un alt loc de pastrat amintirea, urma sa le anunte parintele la care cimitir. In cateva saptamani, locul era ca in palma. Seful de santier trebuia sa dea gata lucrarea in doi ani. Deja peste un an, in ’86, in spatele stavilarului se aduna apa. Dupa ce s-a terminat si digul, au inceput sa apara din nou crucile. De data asta insirate pe dig, ca un sirag de blesteme. -Multi au vrut sa faca baie si nu stiau sa inoate. Si au murit. -De ce nu au invatat sa inoate? Bunica il trage de mana, sa plece de langa..








